Despre anxietatea copilului meu

     Copiii care sunt extrem de  anxioși tind pur si simplu să nu ia în seamă asigurările sau în anumite situații chiar acestea agravează tulburarea resimțită de către copil. Semnalul de alarmă al acestei categorii de copii este mult prea sensibil. Astfel, alarma pornește la gânduri chiar dacă copilul nu este amenințat de un pericol imediat. Aceștia evită orice le poate aduce aminte de pericol, nu doar pericolul în sine.

     Situațiile ”ce-ar fi dacă” se situează  în centrul a 3 simptome de anxietate:

1. Nehotărârea (”Dacă fac alegerea greșită?”)
2. Perfecționismul (”Dacă fac vreo greșeală?”)
3. Pregătirea excesivă (”Dacă se întâmplă asta sau se întâmplă cealaltă sau se întâmplă alte lucruri?”)

Întrebările de acest tip sporesc anxietatea, sunt repetitive si nu conduc în nici un caz la soluții utile.

     De asemenea, verbul ”trebuie” creează și el anxietate atunci când sunt prea severe sau când cer imposibilul (”Ar trebui să iau un punctaj maxim la fiecare test de la școală”, .”N-ar trebui să plâng niciodată”, ”Ar trebui să fiu mereu bună cu cei din jur”)

Câteva jocuri pentru a-l ajuta pe copil să scape de anxietate

1. Mișcarea poate fi de ajutor pentru a trece de la anxietate la calm. ”Dansul furnicii în pantaloni” este o metodă în care își miști atât brațele, cât și picioarele nebunește și îți bâțâi tot corpul .
2. Alți copii preferă să imite o aventură ( furișarea printr-o pădure, traversarea înot a unui râu, urmărirea unui animal). În cadrul jocului, încurajați-l să ocupe cât mai mult spațiu, întinzându-și larg brațele sau ridicându-se pe vârfurile picioarelor, fiindcă ei tind să nu fie observați, să fie cât mai mici.
3. Joaca dezlănțuită este activitatea potrivită  pentru copiii anxioși, pt că îi pune în mișcare și se produc nenumărate contacte fizice, care întăresc relația dintre părinte și copil. Pur și simplu vă tăvăliți, vă împingeți, vă aruncați în pat etc. Opuneți-le rezistență cu aceeași cantitate de energie pe care o desfășoară ei, dar la final ei trebuie să iasă învingători. Evitați să îl gâdilați, fiindcă simte corpul scăpat de sub control.
4. Jocul ”STOP și MERGI”- Părintele înaintează când spune copilul ”Mergi”  și se oprește când copilul zice ”Stop”. Astfel, copilul reușește să se învețe să se depărteze de părinte, să își depășească anxietatea de separare.
5. Tot pentru a scăpa de dependența de părinți si de frica de a rămâne singur, vă puteți trimite copilul într-o misiune secretă, ca să aducă ceva din cealaltă cameră sau să găsească niste indicii. El va fi un spion sau un detectiv, iar aceste roluri îl vor face să se simtă mai puternic și mai sigur pe sine. Începe cu locuri foarte apropiate și crește ușor distanțele. Oferă-i un premiu pentru misiunea secretă reușită ( o insignă, o diplomă, ceva dulce).
6. Pentru copiii care plâng și se agață de părinții lor când aceștia trebuie să plece undeva, transformați momentele acelea tensionate într-un joc. Ori vă agățați și voi de copil și glumiți cu el spunându-i că nu îi veți mai da drumul, ori în momentul în care se agață de dumneavoastră prefăceți-vă că aveți un pantof uriaș pe care abia îl cărați. Copilul se va detensiona și va accepta mai usor despărțirea. Cu puțin noroc chiar va râde la remarcile și glumele dumneavoastră.

SURSA DE INSPIRAȚIE : Lawrence Cohen , „Rețete împotriva îngrijorării” , Editura Trei