Încă de la la începutul lumii, copiii si adolescenții au fost victime și martori ai războaielor. Confesiunile acestora au fost extrem de rar consemnate, însă suferințele trăite de către aceștia au avut loc încă din Antichitate și Evul Mediul, prin intermediul crudiadelor copiilor și războaielor sfinte, pânâ in contemporaneitate.  Conflictele actuale din Siria, Libia și din multe alte țări, din nefericire, reprezinăto o dovadă a perpetuării acestor conflicte. Secolul trecut, respectiv secolul XX ,s-a dorit a fi ”secolul copilului”, țintind a fi o perioadă cu cât mai puține conflicte armate. Din păcate, realitatea ne-a dovedit tuturor contrariul prin cele două războaie mondiale, Holocaustul și multe altele războaie interstatale și civile. Astfel conform statisticilor realizate de către cei de la UNICEF, efectele războiului și ale persecuției copiilor, prezentate cât se poate de succint, au fost următoarele: peste 1,5 milioane de copii au murit în anii ț80 în războaie, 12 milioane de copii și-au pierdut căminele, 4 milioane de copii suferă în urmă infirmităților provocate de război etc.

Prin cercetările efectuate asupra copiilor și adolescenților victime ale războaielor s-au putut constata următoarele fenomene:

• Comportamente ostile față de părinți și frați;
• Încetinirea sau stagnarea dezvoltării cognitive;
• Angoasă de separare;
• Sentimente  de cupabilitate însoțite de teama retrării evenimentelor traumatizante.

Trebuie ținut cont de faptul că ceea ce poate fi traumatizant pentru un copil mic, de exemplu frica de separare, poate să nu aibă același impact asupra unui adolescent.

De cele mai multe ori, războiul  și persecuțiile prin care trec copiii și adolescenții nu sunt evenimente singulare și izolate. Astfel trebuie avut în vedere în cazul anamnezei copiilor cu experiențe de război următoarele secvențe, conform studiilor efectuate de G.Fisher și P.Riedesser și anume:

• Dezvoltare apersonalității și dinamica familiei;
• Războiul și persecuția;
• Procesul de migrare ( de ex. refugierea);
• Situația de viață din țara de refugiu;
• Remigrația (amenințătoare, obligatorie sau voluntară)

În afară evenimentelor de război, prin prizonierat și exil, copiii și adolescenții sunt supuși unui stres suplimentar.

Este necesar ca intervențiile terapeutice să aibă loc  la următoarele nivele:

• nivelul familiei și în special al părinților;
• nivelul educațional-în cadrul clasei școlare-în fosta Iugoslavie, prin îndrumarea celor de la UNICEF, copiii au fost îndemnați să își exprime în comun angoasele de război prin intermediul picturii și al discuțiilor avute cu profesorii acestora;
• nivelul copilului-prin intermediul jocului structurat sau liber i se oferă acestuia posibilitatea de a prezenta experiențele sale traumatice în doze suportabile; de cele mai multe ori, după o traumă copiii au tendința spre un ”joc repetitiv posttraumatic”, ei repetând mereu în joc o traumă. Pentru a încheia într-un ton mai optimist, sperăm într-o lume cu cât mai puține războaie, plină de copii bucuroși care se joacă liberi și fără griji.

 Sursa: Fischer, Gottfried (2007), ”Tratat de psihotraumatologie”, Ed. Trei